Transformă-ți baia într-un spațiu de vis cu mobila italiana
De ceva vreme, camera de baie nu mai este considerată ”Cenușăreasa” locuințelor, și se observă cum oamenii îi acordă acesteia importanța cuvenită. De aceea, dacă și te gândești la un nou look pentru baia ta, atunci ești exact în locul potrivit, unde poți afla multe despre acest aspect.
Cum arată baia perfectă
Pentru ca această cameră să nu fie una banală, baia trebuie să îndeplinească mai multe criterii. În primul rând, trebuie să fie funcțională, să fie amenajată în funcție de preferințele noastre, să fie un spațiu care să ne încânte, prin combinațiile reușite dintre culori, lumini, texturi.
Cum alegi mobilierul pentru baia ta
Atunci când vine vorba despre alegerea mobilierului pentru baia ta, trebuie să știi că și aici trebuie respectată regula care spune că trebuie să-ți reflecte personalitatea. Până la urmă, este vorba despre casa ta, nu-i așa?
Dacă ești genul mai îndrăzneț, atunci avem o propunere pentru tine. Ce părere ai de mobilierul alb pentru camera de baie? Doar cu acest mic truc, baia ta va căpăta dintr-o dată mai multă strălucire și personalitate, adică exact ceea ce îți doreai.
Descopera mobila italiana de lux
Evident, nu trebuie să faci rabat de la calitate, iar pentru aceasta apelează la specialiștii de la Nobili Design, unde vei găsi mereu atât mobilierul perfect pentru camerele tale, inclusiv baia, cât și cele mai bune recomandări despre cum îți poți amenaja locuința.
Duș sau cadă?
Cel mai probabil vei răspunde că preferi dușul. Este și normal, pentru că ai o mulțime de sarcini de îndeplinit zilnic, așa că nu îți permiți luxul unor băi relaxante într-o cadă. Cu toate acestea, noi îți recomandăm să nu renunți la această plăcere, deoarece te vei relaxa mult mai bine, și vei putea să îți încarci bateriile pentru o nouă zi plină de provocări.
Spațiile de depozitare
Da, știm, îți dorești ca baia să fie mica ta oază de relaxare, dar nu uita niciodată că spațiul pe care îl ai la dispoziție nu este unul chiar atât de generos. Prin urmare, încearcă să găsești acel mobilier pentru baie care să fie prevăzut cu multe spații de depozitare, unde tu să poți să îți aranjezi mulțimea de creme sau alte produse de îngrijire corporală de care crezi că ai nevoie.
Nu aglomera inutil spațiul
După cum spuneam ceva mai sus, spațiul generos nu este printre avantajele unei camera de baie. De aceea, încearcă să nu-l aglomerezi inutil. Începe prin a-ți face o listă corectă de priorități, de ce ai cu adevărat nevoie, și te vei convinge rapid că multe dintre ele nu sunt chiar atât de necesare.
Câte spații de depozitare
Am tot vorbit despre spațiile de depozitare din baia ta, dar niciodată nu am amintit despre câte sunt necesare. Din fericire, specialiștii în amenajări interioare au încercat să îți vină în ajutor și au ajuns la concluzia că 3 este numărul norocos în acest caz. Astfel, pentru o baie funcțională, dar unde nu vrei să renunți nici la partea estetică, trei spații de depozitare sunt suficiente: dulapul de sub lavoar, dulapul cu oglindă de deasupra chiuvetei și un dulap vertical tip coloană.
Mici trucuri de efect
Dacă totuși simți că nu sunt suficiente, poți apela la mici trucuri de efect, și care vor oferi băii tale și un aer aparte. Astfel, poți folosi coșuri de răchită sau de inox – ambele se comportă perfect în mediul plin de umezeală din baie, pe care le poți agăța cu niște cârlige speciale pe peretele din dreptul căzii. Simplu, dar de efect!
Baia perfectă este chiar a ta!
Chiar dacă pare un clișeu ieftin, să știi că adevărul este acesta: baia perfectă este chiar a ta! Așa că amenajeaz-o după bunul plac, pentru că la urma urmei, tu o vei folosi cel mai des. Personalitatea ta își poate pune și aici amprenta, așa că ai grijă să o faci cu stil și eleganță!